File pierdute...

"O noapte ploioasa... Printre jaluzelele aproape inchise se vad picaturi de ploaie in care bate lumina unui felinar. Ma uit la ele, asa cum stau intinsa in pat, gata sa adorm. Par un oras la orizont, stele aprinse de dorinte tainice ale oamenilor. Te uiti la stele si iti pui dorinta care iti arde de atata timp sufletul sperand ca se va indeplini. Un cantec de cand eram mica imi rasuna si acum in minte. Il gasisem intr'o proza de duzina si de atunci, de fiecare data cand vad prima stea pe cer, buzele mi se deschid, iar soapta curje ca o vraja veche. "Stea, steluta mea, prima stea de te'oi vedea, As vrea sa mi se'mplineasca ruga ea cea ingereasca."
Asa ai aparut si tu... ca o dorinta cu foc mistuitor, ca o floare ce infloreste in mijlocul iernii. Dar nu vreau sa vorbesc despre tine pentru ca ti'am acordat prea multa atentie. Nu vreau sa ma mai simt legata in vreun fel de tine. Esti ca un blestem dulce, ca o otrava binefacatoare ce creeaza dependenta.
Iti aduci aminte cand ti'am spus, dupa mult zbucium ca imi placi? Mi'ai ras in fata, dar nu cu rautate. Mi'ai spus sa ramanem prieteni. Eu ma uitam in gol, incercam sa iti inteleg cuvintele: erau o limba straina pentru mine. Un hau urias se casca in fata mea, vroia sa ma inghita, totul se invartea in jur. M'am trezit sprijinindu'ma de umarul tau; totul capata contur. Ti'am zambit, un zambet palid, ca de bolnav si am plecat. M'ai lasat sa plec... De ce? De ce m'ai lasat sa plec?"
Citesc si acum randurile astea si nu imi vine sa cred ce mult am suferit.. si pentru ce? Degeaba! Da. Tu nici acum nu stii si nici nu vreau. Am trecut peste... a fost o prostie... Te'am lasat in trecut, undeva, te'am pierdut si nu vreau sa te regasesc. Imi e mult mai bine fara tine. Poate candva ne vom intalni pe strada si tu o sa imi zambesti la fel de strengar cum ai facut'o de atatea ori si o sa ma intrebi ce mai fac. Probabil ca o sa iti arunc o privire piezisa, o sa il iau de mana si o sa plecam amandoi lasandu'te in urma.. asa cum am facut'o si acum.

Putin cam emo, stiu. :)) Am dat peste caiet si m'am gandit sa scriu ceva despre asta.

Ice Age 4.

Se face din ce in ce mai friiiig. In curand o sa se mute Polul Nord la noi. xD Si o sa avem Ice Age 4. Si o sa avem dinozauri si mamuti :x Aberez. :d Bine acum pe bune... chiar e frig. Dimineata m'am imboscat cum nu m'am imboscat in viata mea. -30 de garde frate : Mult. O sa vezi oameni in cuburi de gheata asteptand autobuzul in statie. Bine ca dupa'amiaza e mai bine.

Da' totusi. :-s Brrrrr. Da... ma rog nu am chef sa ma lungesc acum. E frig frate! Atat pt. azi. :))

You.

You are the first thing I think about when I wake up in the morning and the last thing I think about when I fall asleep.

Just thinking about you puts the biggest smile on my face and my heart beats faster and faster.

Every love song I listen to, I think of you.

When we are together, I never want the moment to end, I want it to last forever and ever.

Whenever I am with you or look at you, nothing else in the world matters. I am blind to everything but you!

I am on cloud nine just the way you smell.

Just by hearing your voice, I get butterflies and can't help but smile.

I miss you even before you leave.

I would do anything in the world for you since you are my world and my everything. =)

P.s. Te iubesc!

De ce?

"Nu vreau sa te pierd!" Fiecare am spus cuvintele astea la un moment dat. Mai dureroase sunt cand pierzi pe cineva definitiv, nu il mai poti readuce la viata.

De ce trebuie ca cei dragi sa moara?

De ce suferinta e mai puternica decat bucuria?

De ce Dumnezeul la care ne rugam ne ia ce ne e mai drag?

De ce trebuie sa ne vada suferind? Ii place?

De ce viata e cruda?

De ce?

Nu vreau sa ma gandesc ca si eu voi pierde pe cineva drag. Imi e imposibil sa imi imaginez viata fara parinti, fara prieteni, fara el. Cum o sa ma simt? Oare o sa mai simt ceva? O sa fiu doar un abis care absoarbe sentimente pt. a se hrani, dar va fi flamand tot timpul? Nu vreau asta. Nu vreau nimic din ce ar putea sa ii faca sa sufere si prin asta sa sufar si eu.

Glob de cristal.

Am iesit azi dimineata din casa si m'am alaturat oamenilor matinali sa astept autobuzul. Stateam si ma gandeam aiurea, la tot felul de chestii care ar putea sa preocupe mintea mea incetosata, de dimineata. Deodata m'am trezit stand intr'unul din globurile de sticla cu fulgi inauntru. Totul in jurul meu era aglomerat, stiam ca e doar o impresie data de zapada ce acoperise orasul peste noapte. Nu lipseau nici fulgii, o perdea rece cadea de sus fara oprire. Ma asteptam ca cineva sa agite globul, iar ninsoarea sa cada si mai violent. Imi imaginam oamenii din jurul meu ca si figurinele din interiorul globului de sticla, unii cu fete vesele, altii morocanosi de faptul ca trebuie sa se trezeasca devreme, altii zgribuliti, furiosi pe frigul de afara. Imi imaginam... Dar reveria mi'a fost intrerupta de o prietena care s'a alaturat grupului de figurine din statie.

Am vorbit... dar nu cine stie ce. Eram foarte intrigata de faptul ca un batran de langa mine se intorcea si ma privea insistent in fata. Intr'un final s'a hotarat sa ma intrebe ce maxi-taxi trece pe acolo. Nu am reusit sa ii raspund pentru ca autobuzul sosise deja si era supra-aglomerat. Am tras'o pe prietena mea de maneca, dar a ramas in spatele meu, blocata de multimea care se chinuia sa ocupe un loc in autobuzul supraponderal. :)) Am reusit sa urc, cu toate ca abia ma tineam pe picioare, impinsa incolo si incoace de pasageri. O fata de langa mine respira foarte greu si am auzit'o spunandu'i unei alte colege "Eu sunt un pic claustrofobica, simt ca o sa mor din secunda in secunda." M'am gandit la faptul ca si eu am senzatia asta uneori, in spatii foarte inguste. Nu era un astfel de moment... SI mi'am amintit ca sunt arahnofobica. Si mi'am spus ca data viitoare cand o sa mai vad un paianjen nu ma mai sperii. (nu o sa ma tin de cuvant, stiu asta :D) De parca intereseaza pe cineva.

Intr'un final am coborat din autobuz si m'am pregatit pentru o noua dimineata de stres, visand la dupa-amiaza ce o voi petrece tot in globul de sticla, pe care cineva a uitat sa il agite, iar acum fulgii nu mai curg.

Infinit alb.

Ninge... De cateva zile incoace natura ne tortureaza cu Picatura chinezeasca... in varianta inghetata. Unii oameni poate se mai bucura de ultimii fulgi (cu toate ca eu nu cred ca sunt ultimii) insa eu... eu m'am saturat de zapada, de frig, de haine groase, de obligatia de a sta in casa pt. ca afara e viscol si risti sa racesti. Apoi stai cu batista la nas toata iarna si nu te poti bucura de nimic pt. ca tu esti prea racit ca sa te distrezi. Asa ca te uiti cu indarjire pe fereastra, la ninsoarea care se incapataneaza sa cada incontinuu parca numai sa iti strice dispozitia, iei o patura, iti faci o ciocolata fierbinte si te asezi in fata calculatorului; traiesti virtual... Asta cred ca facem de cativa ani incoace. Totul se intampla 'pe mess'. Oare nu mai suntem capabili sa vorbim fata in fata? Sa ne privim in ochi fara sa lasam privirea in jos? Nu... cel putin o mare parte din noi. Dar m'am departat de la subiect.

Stai in fata calculatorului si iti amintesti de vara trecuta, cand era cald si bine si tu mergeai in parc si stateai in iarba inspirand mirosul fericirii. Dar te gandesti ca totusi, in iarna asta, pe viscol, ai intalnit o persoana cu totul si cu totul speciala. Nu te asteptai. Simteai ca sunteti atat de asemanatori incat puteati la fel de bine sa fiti acelasi suflet si trup. Si te mai gandesti ca atat de mult va doreati sa ninga si dorinta vi s'a implinit si speri ca si acum cand amandoi va doriti sa fie cald... sa se indeplineasca la fel de repede. Stand asa si reflectand... ajungi sa ii multumesti zapezii si sa te gandesti ca poate daca nu ningea intalnirea voastra isi pierdea din farmec. Asa ca te ridici si te uiti pe fereastra, iar inima te indeamna sa deschizi geamul, sa iei zapada pe varful degetelor si sa o topesti cu un sarut. Da, chiar cred in iarna, in infinitul alb al Craciunului si sper sa revina, sa ne intalnim si anul viitor, sa ne gaseasca pe amandoi tot in foisorul nostru... :)