Fragment

"Am coborat pe jos, pe dig. Era vant. Nadajduiam sa-l intalnesc. Cateva siluete in fata mea isi trimiteau pana la mine umbrele lor lungi. Mi-am iutit pasii si am incercat sa le intrec. Mi-l inchipuiam pe Petre Barbu in capul digului, in picioare, cu fata spre mare, cu parul valvoi, cu mainile atarnande, cu flanela groasa, de pescar, in spate, si am inceput sa alerg intr-acolo. Nu era. vantul mi s-a parut deodata ca fluiera a jale. Marea, in fata mea, era vasta si pustie. Am coborat o stanca si am ramas in picioare, dreapta in fata ei. Cerul era negru. Marea venea spre mine, repezita, se izbea puternic de coasta stancoasa, facea spume albe, se intorcea gemand, darz, se izbea din nou. In dreapta mea, intre cer si mare, se iveau puncte luminoase, ca niste licurici. Probabil sanatoriul de vara, sau poate Doua Mai... Nu fusesem pana la Doua Mai niciodata. Mi-l inchipuiam ca pe cel mai mic si mai linistit dintre sate. Acolo mi-ar placea sa traiesc cu el, toata viata, numai noi doi, sa ne facem cu mainile noastre o gospodarie, asa cum o facuse Robinson pe a lui, sa ne scaldam in mare, sa lenevim la soare, sa citim. Petre sa picteze, eu sa-i pozez... Un val s-a izbit atat de puternic de bolovanul de sub mine, ca m-a trezit din vis. Marea urla razvratita, se legana. In stanga mea parca se amuza cineva sa sufle intr-un foc mocnit, asa se aprindea si se stingea, ca un taciune, farul de la Tuzla. M-am intors pe dig, cu pasi rari. Sprijiniti de drugul de fier al pontonului, stateau, privind spre mare, o femeie si un barbat, el cu bratul dupa gatul ei; pe o banca, pe dig, statea, cu fata spre valuri, alta pereche. ea, cu capul cuibarit pe pieptul lui."

***Cella Serghi - Panza de paianjen

Geniala carte. A 3a oara cand o citesc si fragmentul asta ma impresioneaza de fiecare data. Felul cum este oglindita dezamagirea ei in peisajul din jur e sublim.